Istoria noastră

  • 1993 – Anul 1993 marchează începutul a ce urma să fie astăzi una dintre cele mai cunoscute companii de transport internațional, operând practic pe orice relație europeană, inclusiv riveran Mării Negre.
  • 1994 – În primul an de la înființare am achiziționat două autocamioane cu ajutorul cărora am realizat primele noastre curse: Sebeș – Chișinău.
  • 1995 – După încă un an, în 1995, am început transportul de marfă în Europa Occidentală: Germania, Belgia, Franța.
  • 1997 – La 5 ani de la înființare am decis să ne profilăm în exclusivitate pe transportul confecțiilor ceea ce a dus la achiziționarea mijloacelor de transport specializate.
  • 2000-2005 – Din anul 2000 și până în anul 2005 s-au achiziționat peste 65 de mijloace de transport printre care și semiremorci Krone frigotehnice. Astfel, în 2005 existau 45 de autoutilitare de mare tonaj și 22 de autoutilitare de mic tonaj. Datorită numărului în creștere a cererilor pentru transport și a contractelor deja existente, de atunci și până acum a devenit o tradiție să achiziționăm în fiecare an cel puțin 5-10 autocamioane de 20 de tone.
  • 2007 – Începutul anului 2007 a debutat cu deschiderea unui depozit de marfă, când am devenit  transportatorul agreat de firma BOSCH pentru zona de nord-vest a țării.
  • 2009 – Începând cu 2009, S.C OPREAN SRL externalizează lucrările de întreținere și reparații a flotei, semnând un contract cu Casa Auto Sebeș, reprezentanța Mercedes-Benz.
  • 2010 – În noiembrie 2010 s-a semnat un contract cu firma Alberts Craiss pentru transportul specializat în containere a pieselor Mercedes – cu o flotă dedicată.
  • 2014 -Odată cu anul 2014, o nouă firmă româno-germană ia naștere GV & OPREAN Logistics.Pentru a aduce un plus pe piața transporturilor, am decis să ne asociem cu societatea Große-Vehne, o altă firmă de renume din acest domeniu înființată încă din 1974.
  • 2015 – 2020 – Flota auto Oprean a continuat să se extindă. Astfel, din 2015 și până în 2020 s-au achiziționat 69 de camioane de ultimă generație.  S.C. OPREAN S.R.L și-a diversificat aria serviciilor proporțional cu creșterea flotei, putând transporta atât mărfuri generale, cât și mărfuri la temperatură controlată în toate colțurile Europei: Marea Britanie, Spania, Franța, Belgia, Olanda, Germania etx.
  • 2021 -Am achiziționat încă 15 camioane și semiremorci Mercedes-Benz atât pentru a putea onora fiecare serviciu de transport cerut de către clienții noștri, cât și pentru a le oferi siguranță și confort șoferilor profesioniști de la Oprean.
  • 2022 Achiziționăm 26 unități Mercedes-Benz (capete standard, tandem-uri, cât și capete mega) pentru a reînnoiflota anual, așa cum suntem obișnuiți să facem.
  • 2023 Aniversăm 30 de ani de activitate, un moment de sărbătoare pentru noi.Achiziționăm camionul aniversar Mercedes-Benz Edition 3 de culoare albastru (primul livrat în România din cele 400 de bucăți fabricate), pe care îl oferim șoferului care aniversează 30 de ani în cadrul companiei. Achiziționăm încă 15 unități (semiremorci frigorifice SCHMITZ și capete tractoare standard/mega Mercedes-Benz) pentru a onora cu succes solicitările clienților.
  • 2025 – Participăm la cel mai mare târg din industria transporturilor – München Messe 2025 – în calitate de expozanți, marcând un pas important în evoluția companiei noastre. Prezența Oprean la acest eveniment internațional reflectă dorința noastră de a crea parteneriate valoroase și de a ne consolida poziția în lumea transporturilor europene.

Misiune, Viziune, Valori

Misiunea Oprean este de a transporta mărfuri la nivel internațional cu flexibilitate, promptitudine și eficiență, oferind clienților nu doar servicii de transport, ci soluții personalizate care le depășesc așteptările în termeni de rapiditate, diversitate și optimizare a costurilor.

Punem accent pe adaptabilitate constantă și pe investiții strategice în flotă și tehnologie, pentru a asigura livrări rapide, sigure și rentabile.

În fiecare zi, construim rute mai sigure și mai rapide spre succesul clienților noștri.

Viziunea Oprean este să devenim un reper de excelență în transporturile internaționale, cunoscuți pentru seriozitatea, calitatea și inovația serviciilor oferite.

Ne dorim să fim prima alegere a clienților care caută un partener de încredere în transportul mărfurilor lor, indiferent de destinație.

Ambiția noastră: să punem România pe harta transporturilor internaționale de elită.

Valorile noastre: 

  • Dezvoltare continuă – Investim constant în oameni, flotă și procese.
  • Dedicare – Ne implicăm total în fiecare transport, indiferent de mărime sau destinație.
  • Responsabilitate – Tratăm fiecare marfă ca și cum ar fi a noastră.
  • Seriozitate – Respectăm angajamentele luate și termenii promiși.

Evoluție – Ne adaptăm rapid la cerințele pieței și tehnologiile noi.

Premii